Scuza noastră ca să nu facem ceva

Un lucru pe care l-am observat-nu, nu e bine.

Reformulez.

Un lucru care mă tot izbește în față este o scuză de a noastră.Aici nu mă refer la scuzele generale pe care ni le găsim – nu am timp, stau cam prost cu banii, nu luna asta că e mercur retrograd sau alte abureli- ci cea pe care ne-o spunem cei ce trăim aici.

Mi se întâmplă foarte des să stau de vorbă cu cineva și să îmi povestească despre o profesie sau o pasiune care îl atrage, ca mai apoi să îmi justifice cum nu o va face pentru că "nu se poate".

Spre exemplu, o avem pe Gigelita.Gigelita a uitat limba română, vorbește romgleză, și consideră că tot ce e românesc e "nasol".Muzica românească e "bullshit", literatura "boring" și oamenii “sunt, like, cum se spunea în română, că am uitat?basic”.

Iată ce spune Gigelita:

-Vaaaai, mi-ar plăcea foarte mult să fiu *meserie artsy/doctor/avocat/aproape orice meserie nu foarte bănoasă* dar nu cred că se poate.
-Aa, serios?De ce nu?
-Ah, pai știi că la noi nu se poate.Trăim în România și aici nu pot face nimic, țara e de vină…Dacă mă nășteam în Paris, of :(

SERIOS?

Deci, motivul pentru care nu urmezi o anumită cale este că trăiești in România?Crezi că dacă te-ai fi născut în Anglia, America, Franța sau Germania ai fi avut o soartă mai bună?Cât de sigur ești de afirmația aceasta?

Da, este parțial adevărat.

Multi doctori, avocați și artiști de toate felurile au cunoscut succesul în altă parte.

Constantin Brâncuși a trăit o mare perioadă din viața sa în Franța, unde opera sa a putut fi cu adevărat apreciată.Mulți doctori pleacă-n Germania pentru salarii mai mari și un trai general mai decent.Dar asta nu înseamnă că îți este asigurat succesul-dacă ești prost aici, poți foarte bine să fii prost și în Occident.

Cu toate că avem destule imprefecțiuni, nu putem trece în extrema în care să ne “închinăm” la celelalte state și să ignorăm ce avem noi bun.Fiecare loc are părțile sale bune, iar odată ce le conștientizăm o să putem să nu mai venerăm tot ce nu este românesc.

Dar avem și exemple de oameni care au rămas și au făcut ceva.Doctori ce vor să arate ca se poate și la noi*, artiști ce preferă să cânte în limba maternă.Industria muzicala de calitate începe să ia proporții-nu, nu mă refer la ce se aude la radio...Mă refer la trupele ce acum vreo 2-3 ani erau necunoscute și ce încep să iși facă un renume pe scenele noastre. Au din ce în ce mai des concerte și devin mai populare.

Românii chiar învață teorie

Chiar dacă 60% este inutilă și învechită, tot rămâne un procent acolo care ne deosebește în sens pozitiv.Materia noastră este densă, stufoasă, dar cunoștiințe pe care un elev mediocru le are din liceu sunt echivalente cu cele ale unui american, să zicem, care a avut note chiar bune.Un fost elev la mate-info și plecat în afară la facultate va sta în primul an mult mai liniștit cu matematica decât majoritatea-sunt lucruri pe care deja le-a învățat.

O sa spuneți că sunt degeaba, că le uită-ei bine, nu e chiar așa.Prin repetiție și prin calcule complicate creierul ajunge să înțeleagă și să asimileze mai ușor informația.

Ăsta e momentul în care toți cei cu corigențe la mate închid articolul și mă înjură în gând.

Sunt altfel de oameni?

Stai liniștit-fiecare țară are scursurile sale.În fiecare loc există o Chivu sau un Mocanu, doar că este mai mult sau mai puțin cunoscut.Nu spun că nu vei întâlni oameni extraordinari și diferiți, ci îți aduc aminte că și la noi există destui oameni cu adevărat uimitori.Ai observat că dacă vine controlorul în autobuz și te prefaci că ești străin se va purta mai frumos cu tine?Te va întreba din ce țară ești, va spune Nais Nais Veri Gud și te va lăsa să pleci.Se va purta cu tine de parcă ai fi o persoană cultă și educată.

Asta ai face și tu.

Trăim cu iluzia că stăm la poarta Raiului și nu putem întra.

-Voi, românii, aveți impresia că țara voastră este cu mult mai îngrozitoare decât celelalte, îmi spunea anul trecut un englez stabilit de vreo 2 veri în Bucuresti.

-De ce spui asta?

-Mereu vă plângeți că aveți politicieni corupți, că învățământul este prost, că aveți hoți și alte prostii (râde).Dar și noi avem exact la fel.Bine, nimeni nu îți va spune asta, niciun englez nu va recunoaște.

-Stai, vorbești serios?Deci și voi aveți?

Mi-a povestit atunci ceva despre politicienii lor, care nu sunt nici ei Sfinți-dar despre asta altă dată.

Trăim cu iluzia că străinii nu iau șpagă, că ei nu mor de foame, că ei nu mint și alte absurdități.Da, este adevărat că este un lucru mult mai comun pe teritoriul nostru, asta nu poate fi negat, dar nici nu putem idealiza alte țări.

Lucrurile se schimbă, totuși.

Încet, cu pași mărunți.Gradual.

Copiii din anii 90 nu mai sunt copii-am crescut văzând adulți frustrați de viață, slujbe și de viață în general, și unii din noi am decis (să încercăm măcar) să schimbăm.

Cunosc atâția oameni de vârsta care știu ce vor și nu se mulțumesc până când nu capătă ceea ce merită-nu ceea ce vor, ci ceea ce au câștigat prin muncă.Îmi vorbesc cu atâta pasiune și cu o privire care mă fascinează despre biologie, astronomie și alte subiecte de care n-am habar, dar care pentru ei reprezintă totul.Ei bine, oamenii ăștia au descoperit că pot avea mai mult din simplul motiv că arată interes, lucru care nu mulți români de peste 25 de ani (mai) pot afirma așa ceva…

Dacă simți că nu poți reusi pentru că nu te-ai născut în locul potrivit (2010 Guess Who reference ayyyy lmaoooooo) iți reamintesc că 1) contează mult și talentul/implicarea personală  2) este o întreagă generație în situația ta* 3) dacă ești de căcat aici, probabil vei fi doar un câcățel mai interesant în altă parte.

Când îți dorești ceva cu adevărat nu renunți doar pentru că ai găsit o scuză bună.Te chinui, te enervezi, dar dacă ești făcut pentru asta ajungi mereu atras ca de un magnet si nu renunți.În plus, mulți artiști actuali au o a doua slujbă, zic și eu, iar unele sunt chiar în corporații.Nu toate tipele vopsite verde în cap si care canta prin cafenele seara ziua dorm-o parte au locuri de muncă în birouri, imbracate office.

Deci, vei renunța la pasiunea/profesia ideala pentru tine din motivul că tu traiești în România?Un obstacol așa mărunt te va face să renunți la ceea ce îți place?Atunci, sincer, chiar o meriți.Schimbarea vine doar atunci când lumea se pune de acord și renunță la scuze și minciuni, la opinii fixe si la ideea că ceva nu se poate.

Bonus, un starter pack.Dacă vrei să mai vezi articole de genul, nu uita să dai like la pagină: Haoseală

Cum să-ți găsești motivația ca să termini și semestrul ăsta

Pentru că amândoi știm că nu te vei angaja prea curând la Mc ca să scapi de teze

Deci, a început.Nebunia aia în care profesorii își dau seama că
1) un semestru și ceva nu ați scris mai mult de 3 definiții, și alea prost 
2) jumătate de clasă nu are prima notă 
3) aveți un coleg nou de vreun an jumate

Și, cum mai avem doar o lună și câteva săptămâni (iar în ultimele oricum Nescafe e deja full de elevi), trebuie să înceapă teroarea: teste, dosare și proiecte.Dar nu dispera, pentru că ai aici un ghid (aproape) util din parte unui necunoscut de pe internet, ceea ce garantează succesul:

1)Pregătește-te de pe acum pentru camping-ul în fața ușii

Recunoaște: n-ai învățat mai nimic semestrul ăsta, iar notele tale nici a  număr de telefon nu mai aduc pentru că se repetă de prea multe ori aceeași cifră.
07333537333
În secret, însă, visezi că nu vor vedea ai tăi notele și vei putea să mai mergi la toate festivalurile alea cu inima plină și floroniță* în cap.
Sfatul meu ar fi să speri că în Iunie vor pleca toți prietenii cu părinții în Grecia, Turcia sau unde se mai merge cu familia în concedii, și că nu vor plănui între timp vreo ieșire la mare.

2)Mai ai totuși o speranță?

Ai decis că NU, că tu nu renunți!Vei învăța și îți vei îndrepta notele, deși, să fim sinceri, probabil că nici cel mai bun patent din lume nu te-ar putea ajuta acuma' să le îndrepți.În fine, acolo, cât să nu să dormi afară până în Septembrie.
Lăsând glumele, și eu fac parte din categoria celor ce își găsesc ambiția fix cu câteva luni/săptămâni înainte de terminarea anului școlar, când ceilalți deja se pregătesc de Divertiland.Fii atent prin clasă și pune câteva întrebări, fă fața de politician interesat când profesorul vă spune ceva și oferă-te să faci tu proiecte, dacă știi că uneori se mai dau și note pele.Dacă vezi totuși că nu merge, întreabă-ți direct profesorii ce poți face pentru mărire.
Probabil îți vor spune Ce să mai faci?Fix acum te-ai trezit că vrei să-ți mărești media-aici tu spui că ești la limita de a primi bursa, sau că te omoară ai tăi.Mai amuzant e când recurgi la a doua variantă și încep să zâmbească încântați.

Asta e fața de care îți vorbeam mai sus.

3)Refugiază-te în munți

Măcar acolo ai voie să mănânci în pat și să te duci la baie în timpul orei.Oh stai.

4)Înarmează-te cu căști, răbdare și internet mobil

Majoritatea orelor nu se fac și nu prea mai ai bani ca să ieși toată ziuacu colegii  la cafele, așa că îți zici că nu mori dacă mai stai 3 ore.Ca să fii sigur că nu te arunci din greșeală în fața autobuzului înainte de liceu adu-ți aminte că va veni și vacanța, și vei avea timp să te plictisești și în alte părți.Ia-ți un set de cărți (nu de joc, doamna!), ieși la un fotbal dacă ești tip sau la o bârfă cu prietenele dacă ești fată (deși rolurile parcă s-au mai inversat în ultima vreme) și va trece și timpul.
Dacă nu, downloadează-ți multe episoade din Penny Dreadful și continuă să speri că va trece ziua.

5) Voluntariat, evenimente și ieșiri

Ca să fie mai plăcut, însă, voluntariatul de orice fel după liceu sau înainte poate fi chiar motivant și îți va da o stare de bine.Da, îmi vei spune că n-ai timp, dar dacă vei analiza puțin vei vedea că vreo 3 ore pierzi degeaba.În plus, multe dintre  activitățile considerate voluntariat îți oferă beneficii precum bilete la concerte, invitații la evenimente chiar interesante și, desigur, ~satisfacție personală (aa, și  tabere și excursii gratuite).

6)Bucură-te, man!

Liceul nu este așa îngrozitor cum pretinde lumea-nu mă interesează câte persoane susțin contrariul.Adu-ți aminte că, cumva, prin marea asta de oameni insuportabili s-au strecurat destui cât să te întrebi în vacanță cât mai e până începe școala.Liceul îți construiește o parte din personalitate- te pune în situația de a învăța ce e aia toleranță cu adevărat, de a îți apăra drepturile când alții rabdă și de a vedea cum vei ajunge peste câțiva ani dacă îți vei alege o facultate și o meserie doar pentru că trebuie.
 Pentru asta și văd comentarii:
Dănutzu69FCMB: lasa.te fat.o de scris ho si nebuna se crede mare vedeta cine a bagat.o in seama😂😂😂✋✋✋
MariMaria: Adv bine si fratemiu Danut pe hatereala 😂👎😘
Dacă totuși nu am reușit să te motivez, uite aici un link pentru o alternativă.Sau poți să te duci la Capatos și să zici că te-a lăsat Guță însărcinată-nu contează dacă ești băiat, din contră, crește rating-ul.
Pe tine liceul ce te-a învățat?

Noroc tuturor cu tezele, testele, și ppt-urile, și să sperăm că vă veți apuca în curând de învățat!Ahahahhaahahahhaha
Nu uitați să dați like pentru a vedea mai ușor atunci când este postat un articol!

Vizita domnului Pompiliu Sterian.O adevărată lecție de viață!

Cu ocazia deschiderii clubului de film din Colegiul nostru, am avut și deosebita onoare de a il cunoaște pe domnul Pompiliu Sterian- "cel mai bătrân blogger din România" și fost student al lui Virgil Madgearu.Împreună am vizionat filmul Aurului Toamnei, un material ce spune povestea a cinci seniori cu vârste cuprinse între 80 și 100 de ani, toți uniti de dorința de a participa la campionatul finlandez World Masters.

Documentarul ni-i prezintă pe acești foști atleți din întreaga lume trezindu-se dis-de-dimineata doar pentru antrenament, bucurându-se de fiecare moment și trecând peste micile (sau chiar marile) piedici venite odată cu vârsta.Îi vedem ignorând dureri, dar și sfaturi descurajatoare venite din partea  rudelor îngrijorate; totul pentru a dovedi că viață este frumoasă indiferent de etapa prin care trecem.

Aurul Toamnei ne reamintește că singurele bariere în calea visurilor noastre sunt cele puse de noi și de scuzele noastre, care ne fac să credem nu putem realiza anumite lucruri.Dar, asa cum demonstrează  și cei 5 ambitioși, cu multă muncă și încredere in forțiile proprii tot ceea ce ne dorim poate fi îndeplinit.

După vizionarea filmului, domnul Pompiliu Sterian s-a ridicat în picioare pentru a ne vorbi.Înainte, insă, ne-a mărturisit că ar dori, sincer, să afle cum ni s-a părut nouă povestea.A urmat o discuție intensă, dar placută, despre tabieturi și despre importanța sportului.Cu toții rămăseram marcați de obiceiurile sănătoase ale sportivilor, precum alergatul zilnic dimineața, ceea ce a stimulat discuția.

Această personalitate ne-a vorbit cu drag despre profesorul său, Virgil Madgearu,  despre blog-ul său, dar și despre viața de senior. Acesta a avut numai cuvinte de laudă pentru marele economist Virgil Madgearu, care a fost și un mare profesor universitar.Ne-a vorbit apoi despre proiectul  Vârsta a patra, o inițiativă menită a ne schimba modul în care gândim.

Domnul Pompiliu a invățat în urmă cu nu mulți ani să utilizeze calculatorul, realizare ce nu poate fi ignorată  având în vedere că o mare parte din vârstnici condamnă tehnologia și o declară inutilă-“o mașină de spălat mintile tinerilor”.În schimb, acesta ne dovedește că tehnlogia nu este nu numai folositoare, ci și necesară:

”Cunosc familii care nu își vizitează rudele aflate  la azil decât o dată pe lună, deși locuiesc tot aici, în Bucuresti.Pe când eu, cu ajutorul internetului, vorbesc zilnic cu familia mea, și ii văd prin intermediul camerei video.”

O mare parte din familia acestuia s-a mutat în alte țări, dacă nu chiar pe alte continente, dar utilizând  internetul aceștia reușesc nu numai să țină strâns legătura, chiar să și afle în timp real evenimentele ce se întamplă în viețile celorlalți membri.

Câteva din parerile de după acest eveniment:

 “Domnul Pompiliu este exemplul viu  că omul cât trăiește,  invață; este remarcabil că la vârsta de 97 de ani citește fără ochelari, folosește calculatorul și nu în ultimul rând are încă o minte deosebit de ageră.”

-Adina Jigani clasa a 11-a E

"M-am bucurat să văd un număr atât de mare de elevi interesați de acest film, dar și de povestea bloggerului in vârsta de 97 de ani!Un adevărat exemplu-un om pe care cu siguranță nu îl voi uita niciodată.”

-Mona Andreea Călin, clasa a 10-a I

 “Filmul Aurul Toamnei a fost un documentar impresionant despre cum iubirea și devotamentul pentru un lucru  de care ești pasionat te poate tine in viață. Este de admirat cum acei oameni trecuți de 80 de ani incă mai au puterea de a face sport și de a trăi o viață sănatoasă.”

“Pompiliu Sterian m-a impresionat prin faptul că la cei 97 de ani ai săi incă iși mentine sufletul tânăr și plin de veselie și bunătate. A fost o experiență plăcută  și, desigur, de repetat.”

-Grigore Diana, clasa a 11-a E

“Am avut ocazia de a învăța o lecție foarte importantă: în viață, absolut orice este posibil! Nimeni nu are dreptul să ne spună că nu putem face ceva pentru că avem o anumită vârstă! Nimic nu ne poate opri, noi suntem responsabili pentru ceea ce alegem în această aventură inedită pe care o numim ‘ viață’.

 Filmul documentar m-a făcut să înțeleg că ambiția va triumfa mereu și că dorința de a trăi nu va putea stinge niciodată sufletul- el nu îmbătrâneşte odată cu corpul.”

-Păștin Paul Cătălin, clasa a 10-a I

Cât despre propria mea părere, am fost deosebit de încântată să cunosc un alt blogger precum domnul Pompiliu, un om ce cu toată sinceritatea pot afirma că mi-a schimbat viziunea referitoare la generația sa.Întotdeauna am avut impresia că noi, tinerii, suntem singurii subestimați- ei bine, m-am înșelat amarnic.Atât Aurul Toamnei cât și vizita acestei personalități mi-au deschis ochii.

Vizita acestui om deosebit dar și urmărirea Aurului Toamnei ne-a facut să vedem într-o altă lumină generația care ne-a crescut atunci când părinții noștri erau plecați la serviciu.Aceasta ne-a umplut copilăria cu povești cu zmei și prințese, porții de mâncare caldă de care ne amintim toată viața cu drag și zâmbete calde.Ne-a făcut să vedem că poate vederea li s-a incețoșat, poate nu ne mai aud așa bine mereu sau poate se ridică mai greu uneori, dar au rămas la fel de tineri la inimă și la fel de intelepți in minte, iar pentru asta nu le vom putea niciodată mulțumi destul.

Mulțumiri

Ii mulțumim din nou domnului Sterian Pompiliu pentru lecția oferită și îl așteptăm să ne mai viziteze.De asemenea, dorim să mulțumim Petrei Dobruska și Ioanei Brăilescu de la One World Romania pentru proiectul adus și la noi in liceu –clubul de film One Wolrd Romania, dar și pentru ajutorul puternic, oferit cu mult entuziasm.Îi mulțumim și elevei Mona Andreea Călin, ce confirmă prin continua ei implicare că in Colegiul Economic Virgil Madgearu se află adevărate comori ale viitorului de mâine.Ne arătăm toată aprecierea față de cadrele didactice pentru că au impărtășit idei și gânduri alături de noi cu tot interesul.Nu în ultimul rând, le mulțumim elevilor prezenți, în special celor ce și-au exprimat opiniile, pentru că au curajul și ambiția de a deveni la rândul lor niște exemple.

Labirintul

M-am pierdut cândva.
Undeva.

Printre niște uși trântite dintr-un labirint obscur.Acolo se serveau țigări și cafea iar ușile erau trântite cu adevărat doar de cei care țin la tine.Restul preferă să le închidă încet, treptat...

In labirintul ăsta nu ești numai tu.Sunt aproape toți, sau cel puțin o mare parte din cei pe care-i cunoști, și cărora le spui la un moment dat „prieteni”.Au fost probabil și părintii, și profesorii tăi, probabil și vecinii, dar nu mulți mai sunt în stare să recunoască.

De ce te pierzi?

Pentru că te gândesti că e doar un drum interesant și că poți în orice moment să ieși din asta sau că poți oricând să te întorci la vechile obiceiuri, dar te inșeli pentru că mereu va apărea ceva nou.Pentru că întotdeauna îți atrage atenția cineva sau ceva și iți fură privirea iar mai apoi și mintea, iar până să-ți dai seama te afli într-un loc plictisitor cu niște oameni banali care se holbează de câteva ore-n șir la un ecran și te întrebi ce naiba caut eu aici-într-o cameră ce nici ție nu iți place cu niște inși pe care , sincer, nici tu nu îi prea suporți.

O iei prin dreapta si nimerești la o petrecere cu un nume greu de pronunțat, o iei prin stânga și poate dai peste un chip zâmbitor-străin, și totuși atât de familiar...

Nici tu nu știi peste ce sau cine dai, iar asta te motivează să te pierzi.Până să îți dai seama, ai uitat ce îți plăcea să faci când erai doar tu cu tine iar toți din jurul tău par să iți trântească ușile despre care îți vorbeam mai înainte în nas.

M-am regăsit, într-un final.
Altundeva.

După ce o vreme umbli și cauți orice ar părea că te-ar putea face fericit, îți dai seama că nu există un labirint cu adevărat- erai doar tu cel ce n-a știut pe unde să meargă, și ai ajuns să te învârtești în cerc.

-Labirintul, C.N., 2016